Invitaţie la Coaching Support Group – 27 Septembrie 2017 | Educația, o responsabilitate cu sens unic ?

DanielaCu toții recunoaștem că măsura în care copiii noștri vor reuși să se adapteze pentru a-și crea propriul succes în viață, depinde de calitatea educației pe care ei o primesc în mediul familial și în școală. Fiecare parte din triada elev-profesor-părinte poartă responsabilitatea definirii misiunii actului educațional. De aceea la fiecare început de an școlar elevi, profesori şi părinți ne amintim că lucrurile în educație pot fi îmbunătățite. Ne facem promisiuni în care ne propunem ca pe parcursul anului să fim mai buni: elevii să învețe mai bine, profesorii sa fie mai performanți, părinții să se implice mai mult. Cu toate acestea constatăm că timpul trece, fiecare parte implicată în procesul educațional își urmăreste prioritățile imediate iar experiența de învățare și rezultatele devenirii copiilor noştri sunt afectate.  Apar întrebări care ne frământă. Cât de mult contează experiența de învățare din prezent a copiilor noştri pentru reuşita lor din viitor ? Cum ar putea să se desfășoare actul educațional pentru a le oferi copiilor o experiență de învățare cât mai adecvată? Cum am putea să ne implicăm noi părinții în actul educațional ? Ce ar putea face elevul ca atunci când învață să nu aibă sentimentul că face un efort ? Cum ar putea profesorul sa capaciteze elevul să participe cu plăcere si receptivitate la actul educațional?

Pentru a găsi răspunsuri la aceste întrebari am ales ca la întâlnirea Coaching Support Group Galați din această lună, să o avem ca invitat special pe Diana-Cătălina Popa, un dascăl iubit de elevi, cu un palmares profesional îndreptățit în a ne oferi perspective noi asupra actului educațional. Diana-Cătălina Popa este profesoară de limba şi literatura română la Colegiul Național Vasile Alecsandri din Galați, doctor în Ştiinţe Umaniste și îndrumător de practică pedagogică.  Din 2012, coordonează ateliere de peer-education și coaching, storytelling, scriere creativă și photovoice, având drept scop dezvoltarea inteligenței emoționale la copii și adolescenți. Printre distincțiile primite se numără Ordinul „Meritul pentru Învățământ“ în grad de Cavaler, acordat de Președintele României (2016) și Premiul MERITO  Pentru Excelență în Educație (2016).

În partea a doua a întâlnirii vei avea oportunitatea să participi la o sesiune de dezbatere pe tema întâlnirii sau să experimentezi procesul de Mastermind Grup.

Agenda întâlnirii:
18:00 – 18:15 înregistrarea participanţilor
18:15 – 18:30 deschiderea întâlnirii – alocuţiune de întâmpinare
18:30 – 19:15 comunicarea invitatului special pe tema: “Educația, o responsabilitate cu sens unic ?”
19:15 – 19:30 pauză
19:30 – 20:00 dezbatere idei /mastermind
20:00 – 20:10 încheierea întâlnirii – alocuţiune de final

Locaţie: Hotel Faleza by Vega, Meeting room (parter)
Adresa: Str. Rosiori nr.1 , Galaţi
Participarea la eveniment presupune trimiterea confirmării de prezenţa prin email până marti 26 Septembrie si o contribuţie de 20 RON (10 RON pentru elevi sau studenti) care se achită la locul întâlnirii.
email contact: office@coachingingalati.ro

Te aşteptăm cu drag,

Echipa Coaching Support Galaţi

Acest articol a fost publicat în Blog. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns