De la organizația liniară, la organizația exponențială

Global Container TradeMulte generații de manageri și antreprenori și-au condus cu succes organizațiile pe baza unui model de management care de-a lungul timpului a dovedit că le poate asigura stabilitatea și prosperitatea afacerilor. Experiența le-a arătat acestora că reușita în afaceri se bazează pe predicția și controlul factorilor care le-ar împiedica organizațiile să-și dezvolte economia de scară prin care să-și asigure capacitatea de a produce și a vinde mai mult, la cele mai scăzute costuri.

S-au scris tone de cărți de specialitate și există o mulțime de tehnnici și metode sofisticate de management care te învață cum să conduci eficient o afacere pe baza modelului de management centrat pe predicție și control. Cu siguranță că în calitate de manager și tu aplici acest model consacrat de management care în esență înseamnă:

  • să prevezi procesul de funcționare al organizației în contextul amenințărilor și oportunităților din mediul de afaceri;
  • să exerciți presiunea așteptărilor printr-un control centralizat al disciplinei de proces în interiorul organizației, asigurându-te că angajații fac ceea ce trebuie, cum trebuie;
  • să previi abaterile și erorile anticipând strategii, proceduri și norme de lucru care să crească productivitatea angajaților și să elimine feedback-ul negativ din partea clienților;
  • să reorganizezi structura organizației atunci când nu obții rezultatele așteptate prin aplicarea primelor trei puncte.

Totuși, datorită evoluției accelerate a tehnologiei informației din ultimii ani, vremurile s-au schimbat rapid. Ceea ce credeam ieri că nu poate fi adevărat, ne pare astăzi că este într-un fel mai adevărat decât ceea ce credeam ieri că este adevărat, dar care astăzi nu ne mai pare a fi adevărat.

Dacă clienții de ieri se mulțumeau să cumpere ceea ce le ofereau vânzătorii abili, clienții de astăzi au posibilitatea să identifice și să aleagă printr-un singur “click” cea mai bună ofertă beneficiind de consilierea gratuită din partea părerile pro și contra exprimate pe forumurile și rețelele de socializare. Dacă angajații de ieri obișnuiau să iasă la pensie de la aceeași companie, angajații de astăzi sau viitorii angajați de mâine sunt mereu la un “click” distanță de oportunitatea de job dorită. Conexiunea la informație în timp real prin intermediul internetului a produs o schimbare radicală a modului în care fac alegerile clienții și angajații, iar pentru că sunt mai informați și mai mobili ca oricând, ei au devenit impredictibili.

În obiceiul lor de a previziona și controla impredictibilitatea, managerii sunt cei care crează tensiuni în interiorul propriilor organizații. Aceste tensiuni sunt provocate atunci când există diferențe între cum ar dori managerii să fie realitatea și cum este aceasta cu adevărat. Chiar dacă au intenții bune, prin crearea tensiunilor care au la bază contestarea realității, managerii obțin în interiorul organizației mai degrabă efecte precum:

  • neîncrederea și frustrarea din rândul angajaților;
  • sarcini critice neexecutate;
  • angajați cu o mulțime de idei despre cum să se miște lucrurile, dar fără să miște lucrurile;
  • ședințe lungi prin care se forțează consensul din partea angajaților;
  • emailuri cu scop neclar trimse cu mai multe nume menționate în “CC”;
  • oameni care cer părerea celorlalți înainte de a lua o decizie și care asteaptă la rândul lor ca ceilalți să facă la fel;
  • căutarea “țapilor ispășitori”.

Lanțul efectelor provocate de aceste tensiuni multiplicat de frecvența lor, crește vulnerabilitatea organizației şi devine responsabil de scăderea vitezei de reacție a acesteia la amenințări și oportunități, de pierderea comenzilor, de creșterea costurilor și în final de blocajul afacerii. Costul uriaș al neacceptării impredictibilitatii este în mod paradoxal plătit chiar de către cei care continuă să-și conducă afacerile pe baza modelului de predicție și control. În era informației, impredictibilitatea este principala carateristică a realității care îi constrânge pe manageri să accepte că modelul tradițional de conducere bazat pe predicție și control nu mai poate garanta succesul afacerii.

Cu toate acestea există oameni de afaceri care continuă să se opună realității, căutând să o previzioneze și să controleze impredictibilitatea prin diverse instrumente de influență sau lobby politic. Aceștia nu vor să accepte că atunci când încerci să te lupți cu realitatea, de obicei de fiecare dată această învinge și te obligă să plătești în final costul cumulat al contestării ei.

Realitatea este cel mai bun aliat pe care îl poți avea atât timp cât ești dispus să te conectezi cu toți senzorii organizației tale la faptele brute ale realității din momentul Prezent, pe care să le accepți și să te pui în slujba lor chiar dacă acestea nu-ți sunt pe plac. Numai în acest fel te vei putea asigura că afacerea ta nu reprezintă doar o iluzie provocată de raportarea la reușitele din trecut și de anticiparea neîncetată a proiecției viitorului. Pentru a evita să conduci o iluzie ai nevoie să accepți impredictibilitatea și să fii dispus să-ți actualizezi versiunea modelului de afacere trecând de la modelul de organizație liniară bazat pe predicție și control, la modelul de organizație exponențială bazat pe adaptare și învățare.

O organizație exponențială este cea a cărui impact în piață este disproporționat – de cel puțin 10 ori mai mare în comparație cu competitorii săi, datorită utilizării unor noi tehnici de organizare care îi permite accelerarea adaptării la incertitudine și a învățării din propriile rezultate, prin ancorarea în faptele brute ale realității.

Dacă pentru a-ți realiza misiunea, ești constrâns să te deplasezi mai economic, mai rapid și mai în siguranță, iar pentru aceasta ai fi nevoit să-ți schimbi mașina de care te leagă atâtea amintiri frumoase cu alta care pe lângă faptul că este nouă, nu are nici volan și nici pedale, cum te-ai simți ?

Mulți manageri tind să neglijeze Prezentul fiind atașați emoțional de vasta lor experiență din trecut pe care sunt preocupați mereu să o proiecteze în viitor. Cât de mult apreciezi că te asemeni cu ei ? Este ciudat să constați acest lucru realizând totodată că afacerea ta pulsează într-o succesiune de momente Prezent.

Este șocant și dureros să constați că principii care ți-au influențat hotărâtor convingerile și valorile pe baza cărora ți-ai dezvoltat afacerea au ajuns acum într-un punct de singularitate în care nu mai au relevanță. În același timp, poate fi înfricoșător să te simți aspirat în gaura neagră a realității care devorează tot ceea ce nu este ancorat în momentul Prezent şi nu este pregătit să evolueze. Pentru ca afacerea pe care o conduci să fie adaptată la era informației, este necesar să accepți că te afli la începutul unei noi reprize de transformare, în căutarea unui nivel și mai înalt decât cel la care ai reușit să-ți duci afacerea până acum. Scopul de a realiza economia de scară a operațiunilor rămâne același, doar că la fel că în jocurile video, se schimbă nivelul de complexitate la care realitatea te obligă să acționezi. Dacă până ieri ai realizat economia de scară pe baza predicției și controlului crescând liniar realizările organizației prin numărul de oameni și tehnologia utilizată, de mâine ești constrâns să realizezi economia de scară pe baza adaptării la realitatea din momentul Prezent și a învățării din faptele brute ale realității crescând exponențial realizările organizației prin culegerea promptă și procesarea corectă a informațiilor din mediul extins cu care organizația este în contact.

Există posibilitatea să-ți accelerezi tranziția de la modelul de organizație liniară la cel de organizație exponențială. Coachingul te poate ajuta în acest sens.

Acest articol a fost publicat în Blog. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns