De ce?

“Cu cât ştii mai multe despre cine eşti şi ce îţi doreşti, cu atât vei fi mai puţin nefericit.” – Stephanie Perkins

Pornim în viaţă călăuziţi de dorinţa de a cunoaşte şi de a experimenta, ţintind spre orizonturi noi.
Începând cu primele clipe ale existenţei noastre, pătrundem curajoşi într-o lume plină de neprevăzut. Înaintăm cu paşi mărunţi, descoperind minuni şi frumuseţi nebănuite. Mai întâi distingem sunetele, aflăm ce înseamnă simţurile, zărim lumina, umbre, chipuri şi… o simfonie de culori! Ce daruri minunate!
Apoi necunoscutul devine încet, încet familiar şi împinşi de o dorinţă mai presus de toate, mergem mai departe în căutarea unor noi aventuri.
Experimentăm puterea sunetului, (cine nu a făcut-o?) silabisim cuvinte… şi până să realizăm ce ni se întâmplă, descoperim rând pe rând “piesele unui ansamblu complex” ce pare a ni se supune cu desăvârșire – propriul corp. O mânuţă întinsă şi apoi alta… Un pas şi încă unul… Un cuvânt şi apoi altul… Nu e chiar atât de greu! Deşi nu funcţionează la “parametri optimi” de la prima încercare, cu multă străduinţă, multă dragoste şi susţinere, reuşim să-l punem în mişcare. Şi iarăşi misterul s-a destrămat… Ne bucurăm de noua cucerire, dar drumul nostru nu se opreşte aici. Suntem însetaţi de cunoaştere! Nimic nu ne poate opri şi de aceea trecem la o altă etapă a incursiunii noastre în care descoperim pentru prima dată “cheia” care ne va deschide “ușa” către noi provocări. O “cheie miraculoasă” – întrebarea: “De ce?”
De ce este cerul albastru? De ce ninge ? De ce se învârte roata? De ce ne doare capul? De ce fluturii zboară? De ce păsările cântă? De ce este noapte? De ce râmele nu au picioare? De ce? De ce?! De ce?…
dece
“De ce?” este întrebarea primordială care ne-a deschis calea spre cunoaştere. Din clipa în care am rostit această întrebare am pătruns într-un univers din ce în ce mai cunoscut şi în acelaşi timp din ce în ce mai necunoscut. Răspusurile au născut alte şi alte întrebări iar dorinţa noastră de a afla, de a înţelege, a devenit mai acerbă ca niciodată.
Este paradoxal însă că pe parcursul “călătoriei” noastre suntem interesaţi să aflăm cât mai multe despre omenire, ştiinţă şi tehnică, dar devenim aproape dezinteresaţi în a explora ceva mai presus de toate acestea: propria noastră fiinţă – personalitatea, eul nostru interior – acel cumul de emoţii, dorinţe, acţiuni, realizări, abilităţi, priceperi, valori, credinţe, motivaţii.
De ce? Cum s-a ajuns aici? Cuprinşi în lupta furibundă de a desluşi în tot şi în toate, ne îndepărtăm de adevărata menire a existenței noastre – CUNOAŞTEREA DE SINE.
Când obosiţi, slăbiţi, fără resurse, neîndreptăţiţi, dezamăgiţi, ne-adapostim sub umbra propriilor neîmpliniri, ne întrebăm atunci:
“De ce mi se întâmplă tocmai mie asta?” “De ce eu?” De ce “X” a reușit?… De ce “Y” este mai apreciat/ă? De ce? De ce?! De ce?…
În acest caz, răspunsurile pe care ni le dăm noi înșine au mai degrabă legătură cu aşteptările noastre raportate la un etalon prestabilit, reflectând o realitate iluzorie, nedefinită iar asta ne face mai nefericiţi.
Ce putem face?
Să ne descătuşăm din activităţile cotidiene!
Să ne facem timp!
Să privim mai mult în noi!
Să ne punem cât mai des posibil întrebarea: “De ce?”
Doar redescoperindu-ne valorile şi conştientizându-ne greşelile putem păşi încrezători spre un nou necunoscut.

PS: De ce am scris acest articol?

Un articol scris de: Nadia Carbarău

Acest articol a fost publicat în Blog. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la De ce?

  1. Eulmeu spune:

    “De ce ?”
    Pentru a da un ghiont “sinelui”.

    Pertinent si de valoare articol!

Lasă un răspuns